Privesc pe geam si ma intreb de ce nu mai e ea langa mine.Stateam si fumam cu Silvia ( o prietena draga) doua pachete de Cartier rosu , beam 10 cutii de cola , sau cateodata o sticla de vodka pana dimineata,cand miroasea a aer curat si in Bucuresti.Stateam pe terasa ,privind masinile care treceau pe strada, povestind diferite chestii despre noi, din amintirile noastre,din ceea ce traisem,nu ne plictiseam niciodata una de alta,mereu era ceva si altceva de povestit.

Acum nu o mai am pe ea si nici terasa, mai am doar telefoanele care ma tin in legatura cu ea si o vedere pe bulevardul prafuit de masinile care se blocheaza la orice ora. Incerc de o saptamana sa vorbesc cu ea, dar mai mult de intrebarea „ce faci” nu reusesc sa ii comunic altceva.Mi-a spus ultima data ca are probleme, dar nu am putut sa vorbesc eu.Acum nu o aud decat certandu-se cu idiotul ala pe care tot eu i l-am prezentat si pentru care ,acum , probabil, ma blesteama.

Mi-e dor de ea, mi-e dor de noi, mi-e dor de ceea ce vorbeam ,cum ma ridica de jos atunci cand nimeni nu mai putea si mi-e dor sa ascultam iar nenorocita asta de melodie impreuna si sa plangem ca niste tampite si sa ne spunem la final una alteia sa ne stergem lacrimile ca totul va trece si ca „Suntem niste lady ce pula noastra!!!!!”